SAHUL – dezvoltare aptitudini si abilitati

Fie că i se spune Jocul Minții, sau Jocul Regilor, Șahul reușește să pătrundă în mințile și inimilor oamenilor dincolo de nivelul activităților recreative până la stadiul de pasiune.

Cum reușește acest joc să atragă oamenii în jurul său rămâne un mister. Și dacă Nicolae Labiș scria în poeziile sale „eu nu distrug cu mintea corola de minuni a lumii”, poate că și noi ar trebui să ne bucurăm de mecanismele minunate care fac din șah un dar minunat.
Peste 17000 de persoane au statut de sportivi pe teritoriul României, făcând din șah al treilea sport ca reprezentare, conform datelor Institutului de Statistică.
Joc, sport, activitate recreațională, dar și instrument educațional. 32 de bucăți de material și o tablă în formă de pătrat reușesc să ofere, celor care le descoperă legile, un univers paralel în care procesul de învățare este continuu.

Simularea războiului, cu toate legile lui, la scară redusă, face din șah un bun facilitator în cadrul training-ului specific dezvoltarii aptitudinilor si abilitatilor de business pe zona de management, la toate nivelurile lui, de la operațional până la strategic.
Practici şi creşti în concepte precum: competiţie, fairplay.

sahAparatul analitic care stă la baza procesului de luare a deciziei, managementul timpului, lucrul în echipă, aplicarea noţiunilor de strategie şi tactică şamd, sunt doar câteva dintre aspectele de business care pot fi îmbunătățite prin programe de training având șahul drept motor principal.
Aceleasi argumente mă duc cu gandul la faptul că practicarea șahului ar fi un important beneficiu pentru pregătirea mentală, psihologică a sportivilor de performanţă din alte discipline-fie ele sporturi de echipă sau individuale.

Mă aflu în fericita ipostază de a educa prichindei cu vârste începând de la 4 ani, de a antrena sportivi care luptă pentru obținerea performanței, de a forma adulți în management.
Principiile și exemplele oferite de războaiele șahiste fascinează audiența, fac ca tot procesul de învățare să fie mai eficient și mai plăcut pentru grupurile de studiu.
Antrenamentul specific șahului aduce beneficii dincolo de latura cognitivă, pe care o voi detalia în cuprinsul acestui articol, mergând către zona de competențe necesare adaptării la cerințele secolului XXI.

campionat sahȘahul este unul dintre cele mai complexe jocuri pe care omul le-a inventat în decursul istoriei sale. Această complexitate este dată de multitudinea posibilităților și situațiilor care pot apărea pe tabla de joc. Practic putem spune că șahul simulează viața reală la o scară redusă. Toate principiile și strategiile pe care le aplicăm în acest joc sunt desprinse din viața noastră de zi cu zi.

Prin studierea jocului de șah putem să ne dezvoltăm un set de abilități care în mod sigur ne vor ajuta să fim mai eficienți în activitățile pe care le desfășurăm în viața reală.

Procese cognitive:

Atenția (jucătorul de șah trebuie să observe în fiecare moment al partidei relațiile care se stabilesc între figuri. De acest lucru depinde succesul, iar dezvoltarea acestei abilități prin exerciții și partide de antrenament este importantă în obținerea măiestriei. În acest joc, ca și în viață, resursele sunt limitate, iar pierderea lor din lipsa atenției ne costă.)

Concentrarea (această abilitate este strâns legată de atenție și presupune canalizarea energiei noastre către partida de șah.
Indiferent de ce se întâmplă în jurul nostru, atunci când ne implicăm într-o partidă de șah, pentru noi nu mai există nimic altceva. Pierderea concentrării chiar și pentru câteva secunde ne poate aduce în situația în care să pierdem partida.)

Memoria (Jocul de șah face apel de multe ori la cunoștințele pe care jucătorul le-a acumulat în cursul pregătirii sale. Aceste cunoștințe pot fi chiar partide sau poziții tip. Cunoașterea și apelarea acestor poziții din memorie ne ajută să găsim calea corectă către succes.)

Gândirea critică (Cel care joacă șah este solicitat la fiecare mutare să analizeze și să evalueze informații despre pozițiile care apar la fiecare mutare. Învățarea principiilor de bază în șah ajută la înțelegerea situațiilor care pot apărea atât în joc cât și în viața reală.)

Luarea deciziilor (O partidă de șah reprezintă un șir de decizii, a cărui sumă determinărezultatul confruntării. În șah jucătorii nu au posibilitatea de a pasa dreptul mutării pieselor.
sahNu se pot abține, ca în viața reală, atunci când sunt puși în fața unor alternative.)

Rezolvarea problemelor (efectuarea mutării pe tablă se face după ce jucătorul a analizat poziția și s-a decis asupra unui plan pe care dorește să-l pună în aplicare. Practic, înainte de a continua partida prin mutarea unei figuri, jucătorul de șah are de rezolvat un set de probleme, iar evaluatorul său este chiar partenerul de întrecere, adversarul.)

Argumentarea (Fiecare acțiune între prinsă de jucători pe tablă se bazează pe argumente solide. Studiul șahului îi învață pe practicanți să-și fundamenteze solid deciziile. Orice abatere de la acest principiu are drept efect pierderea partidei. În acest joc nu poți să păcălești pe nimeni, decât eventual pe termen scurt un adversar mai puțin experimentat)

Abilități lingvistice (cei mai valoroși jucători de șah din istorie nu au avut o aplecare către științele exacte, poate surprinzător pentru cei

sah

mai mulți dintre voi. Marea majoritate a jucătorilor de șah din topul mondial au fost mai apropiați de științele umaniste. Poate că și natura raționamentelor logice pe care le dezvoltă acest joc vin în sprijinul acestei stări de fapt. Există studii științifice inițiate în rândul copiilor din ciclul primar care susțin această idee.)

În afara acestor procese cognitive, șahul dezvoltă:

Motivația (Simplul fapt că există competiție pentru succes determină declanșarea unor resorturi interne în fiecare practicant al șahului, deoarece indivizii care nu câștigă partide la un moment dat se exclud din universul jocului regilor. În șah, ca în orice sport, trebuie să-ți dorești să fii mai bun.)

Creativitatea (De cele mai multe ori soluțiile la problemele care apar pe tabla de joc nu se rezolvă prin aplicarea unor rețete dinainte prestabilite. Antrenamentul îți structurează gândirea astfel încât să te poți descurca în complexitatea situațiilor apărute pe tabla de joc.

Este adevărat că întâlnim în decursul unei partide poziții de tip, dar și acestea permit rezolvări originale. În același timp, jucătorii sunt nevoiți să anticipeze în orb, fără să mute piesele pe tablă, evoluția partidei în timpul calculelor pe care le efectuează la tablă, fapt care presupune reprezentarea tablei cu figuri în cap. Până la urmă jocul de șah este departe de a fi rezolvat.)

Autocontrolul (Mulți dintre practicanții șahului nu înțeleg că o mutare efectuată nu mai poate fi retractată. Când jucăm acasă, între prieteni, ne permitem să mai retragem mutările de pe tablă, dar în condiții normale de joc acest lucru nu este posibil. Deci jucătorul de șah trebuie să-și înfrâneze impulsul de a muta repede, fără să analizeze în profunzime opțiunile pe care le are, deoarece orice decizie greșită va mai pune o cărămidă la eșafodajul eșecului.)

Planificarea strategică (Nu poți să joci șah fără să-ți construiești un plan strategic. Încă din primele etape ale pregătirii, cel care studiază acest joc deprinde principalele elemente de care trebuie sa țină cont atunci când își construiește un plan.
Construirea și aplicarea unui plan corect, adaptat la situația de pe tablă, face diferența între jucătorii foarte buni, buni și mediocrii)


DESPRE AUTOR:

Christiansen SAVA este Maestru al Șahului, antrenor FIDE și Instructor Școlar FIDE, fiind licențiat de către Federația Mondială de Șah din 2016.
În 2015 a pus bazele Asociației Alter MOVE, ONG care promovează șahul drept vehicul educațional prin intermediul Programului „Șah Mat”.
Sub coordonarea sa se pregătesc peste 200 de șahiști din București și din țară, pe diverse niveluri de competență și de vârstă.
Este trainer certificat și cu experiență pe zona de Management, Utilizare TIC pentru eficientizarea proceselor de management, Utilizarea tehnologiei în eficientizarea procesului de învățare.


Vezi articole cezariulian.ro „Inspiratie Pentru Afaceri” – blog teme business si servicii B2B:

Blog: Brand Storytelling Blog: Responsabilitate sociala sau filantropie?
Blog: Competițiile de șah și abilitățile de business Blog: Festival International de Sah
Anunturi: Cum se vede? – Industria de publicitate Blog: Despre turnee sah si performanta

C O N T A C T  INFORMATII UTILE PENTRU AFACERI  COLABORATORI