Vă amintiți începuturile din viața voastră?
Cum începe drumul către Performanță?
Eu am început de multe ori, am luat-o de la capăt, am făcut job rotation, alt domeniu de activitate, alți colegi, m-am mutat în alt oraș, în altă casă.
Toate aceste începuturi nu au fost ușoare. Așa sunt începuturile. Au un Preț.
Care e Prețul Prețului neplătit?
De ce 7 C ?
Pentru că de cifra 7 sunt legate multe aspecte ale omenirii în plan fizic sau spiritual.
Este o cifră magică și e asociată cu perfecțiunea și siguranța.
7 este un număr norocos pentru că este suma a doua numere norocoase: 4 – care reprezintă elementele – pământ, aer, apă, foc, iar 3 întruchipează astrele – Pământul, Luna, Soarele.
Tot cifra 7 stă la baza existenței lumii pentru că este cunoscut faptul că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile.
Ea apare în religie, în lumea astronomiei, dar are o legătură strânsă și cu dezvoltarea omului. După câteva analize, putem realiza că aproape tot ceea ce ne înconjoară se leagă de cifra 7.
– 7 zile ale săptămânii,
– 7 culori ale curcubeului – care este simbolul păcii,
– 7 virtuți ale omului,
– 7 păcate,
– 7 note muzicale,
– 7 Pleiade – grup de stele în mitologia greacă. Si popoarele sud americane vorbesc tot de 7 Pleiade,
– se spune că dacă spargi o oglindă, vei avea 7 ani de ghinion,
– hinduşii cred că omul are 7 puncte energetice, numite chakre,
– până şi mitologia japoneză vorbeşte despre Cei 7 Zei ai Norocului.
TITLU:
Centrul de resurse – Ghid de navigare în afaceri între Marea Închidere și Marea Deschidere
Restartul este aproape.
Tu cum te pregătești?
Participare gratuită la prima ediție. Voi face o selecție din aplicațiile primite până la sfarsitul zilei de 27 aprilie. Pentru inscriere completeaza formularul de mai jos.
Update 28.04.2020. Prima editie s-a inscheiat.
Webinarul este programat pentru data 05.05.2020 ora 11:00 – 12:00 si pentru 14.05.2020 ora 11:00 – 12:00. Pentru inscriere foloseste formularul de mai jos selectand data la care doresti sa participi. Pentru fiecare editie voi selecta 5 aplicanti pentru participare gratuita.
ORGANIZATOR:
Institutul Arbitral Român
“inovație și creativitate” – o formulare foarte des întâlnită în politicile europene, în cerințele fondurilor nerambursabile, în programele guvernamentale.
“inovație și creativitate” – element de studiu în programele de MBA, capitol distinct în planurile de afaceri și prezentările multor companii, subiect intens prezentat pe website-uri și bloguri are acum șansa de a deveni o formulare consacrată ce își da în plină criză examenul de maturitate.
În contextul crizei sanitare și economice este evident că lumea se schimbă în mod dramatic.
Inclusiv mediul de afaceri. Fiecare business în parte trece acum, vrând-nevrând, printr-o schimbare de paradigmă.
Capacitatea creativă a antreprenorilor și managerilor, viteza în schimbare, este în prim plan.
Spiritul de creativitate a fost asociat dintotdeauna cu spiritul antreprenorial. Și capacitatea se a asuma riscuri. Și perseverența. Și intuiția.
Cât de importantă este creativitatea acum în afaceri?
Poate face diferența între câstigatorii și pierzătorii lumii de mâine?
Nu știu. Dar pare că cine reușește să se adapteze mai repede noilor realități va lua un avans decisiv față de concurență.
Restartul este aproape. Tu cum te pregătești?
Care sunt componentele afacerii asupra cărora trebuie să-ți concentrezi atenția?
Sunt Cezar Iulian Armasu și sunt consultant pentru Smart Business.
Email
contact@cezariulian.ro